„Sărbătorile istoriei noastre”, la Pârteştii de Jos
Vineri, 28 August 2015 (15:51:42)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Consiliul Local şi Primăria comunei Pârteştii de Jos organizează duminică, 30 august, începând cu ora 12:30, mai multe acţiuni sub genericul „Sărbătorile istoriei noastre”, în contextul împlinirii a 600 de ani de la atestarea documentară a aşezării Pârteştii de Jos, “prin hrisov domnesc semnat de domnitorul Alexandru cel Bun în 1415”, după cum a precizat primarul Toma Ioan Pavel. Sărbătoarea de la Pârteştii de Jos marchează duminică şi 128 de ani de la zidirea „Bisericii de pe Vale” cu hramul „Sfântul Nicolae”, la iniţiativa preotului Vasile Ciupercovici şi cu sprijinul gospodarilor satului, 140 de ani de la inaugurarea primei şcoli în satul Pârteştii de Jos, la stăruinţa şi pe cheltuiala preotului Vasile Ciupercovici, în toamna anului 1875, 200 de ani de la naşterea în satul Fundu Moldovei a lui Vasile Ciupercovici, preot în satul Pârteştii de Jos în perioada 1849-1887, şi 140 de ani de activitate cultural artistică la Pârteştii de Jos. Deviza sub care se desfăşoară sărbătoarea de duminică de la Pârteştii de Jos, după cum au spus organizatorii, este „Un drum care nu duce la biserică şi nici la şcoală nu duce nicăieri”. Potrivit programului anunţat de organizatori, manifestările debutează la ora 12:30, la Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan”, cu un Te Deum susţinut de preoţii bisericilor din comună, urmat, de la ora 13:00, cu proiecţia „Salinele terapeutice” din România, Ucraina şi Polonia, proiecţie care durează circa 25 de minute. De la ora 13:30, este programat vernisajul unei expoziţii de artă plastică semnată de artista Doina Vianora Catargiu. Manifestările incluse în „Sărbătorile istoriei noastre” de la Pârteştii de Jos vor continua duminică, de la ora 15:00, la Căminul Cultural „Loncuţ”, cu „Evocarea sărbătoririi istoriei noastre”, urmată, la ora 15:30, de înmânarea titlului de „Cetăţean de onoare” al comunei. La ora 16:00, se va lansa „Monografia Pârteştii de Jos 1415-2015”, realizată de dr. Ioan Ieţcu (coordonator) şi colaboratorii săi. Vor prezenta: prof. univ. dr. în ştiinţe istorice Mihai Iacobescu, criticul şi istoricul literar Nicolae Cîrlan şi jurnalistul Mihai Sultana Vicol. La ora 16:30, arheologul expert Mugurel Andronic va prezenta „Arhiva arheologică” a comunei Pârteştii de Jos. Începând cu ora 17:00, se va desfăşura un program artistic la care vor participa formaţii artistice din Pârteştii de Jos şi din comunele învecinate.
Vizualizări articol: 1217 | | Notează articolul: „Sărbătorile istoriei noastre”, la Pârteştii de Jos0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.