Candidat eliminat din examenul de bacalaureat, după ce a fost surprins cu telefon şi căşti la el
Miercuri, 26 August 2015 (15:08:59)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un absolvent al Liceului Teoretic "Ion Luca" Vatra Dornei a fost eliminat, miercuri, din examenul de bacalaureat, pentru tentativă de fraudă, tânărul fiind surprins de profesorii supraveghetori cu telefon şi căşti. Acesta susţinea testarea la centrul de examen de la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" Câmpulung Moldovenesc. 760 de absolvenţi de liceu din judeţ au susţinut, miercuri, cea de-a doua probă a sesiunii din toamnă a bacalaureatului din acest an, la matematică sau la istorie. Din cei 1.070 de absolvenţi ai ciclului liceal înscrişi pentru a susţine proba de miercuri a examenului, 297 au absentat (53 au fost absenţi la istorie şi 244 la matematică). Elevii suceveni se vor întoarce în sălile de examen vineri, 28 august, când va fi organizată proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 august, iar în aceeaşi zi vor fi depuse contestaţiile. Pe 3 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale.
Vizualizări articol: 1424 | | Notează articolul: Candidat eliminat din examenul de bacalaureat, după ce a fost surprins cu telefon şi căşti la el0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.