Trei răniţi, după ce un şofer în vârstă de 19 ani a adormit la volan
Duminică, 16 August 2015 (12:55:23)În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 04.15, un tânăr de 19 ani, din comuna Vicovu de Jos, ce conducea un autoturism pe strada Putnei din municipiul Rădăuţi, a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un stâlp din beton de susținere a rețelei electrice. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a doi pasageri, din comuna Vicovu de Jos.Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1658 | | Notează articolul: Trei răniţi, după ce un şofer în vârstă de 19 ani a adormit la volan0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.