Pensiunile, piscinele şi ştrandurile din judeţ, amendate de Protecţia Consumatorilor
Vineri, 7 August 2015 (11:04:39)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a verificat, în cursul lunii trecute, o serie de zone de agrement din judeţ, precum şi câteva unităţi de cazare turistică. În ceea ce priveşte cele 52 de controale la pensiuni şi hoteluri din judeţ, acestea s-au soldat cu 29 de amenzi în valoare de 38.850 de lei, oprindu-se de la comercializare produse în valoare de 7.350 lei. Printre deficienţele constatate, Vasile Latiş, comisar-şef al instituţiei sucevene, a amintit „lipsa etichetelor cu elemente de identificare a produselor alimentare ce constituiau materie primă, lipsa preţurilor sau lipsa atenţionării asupra alergenilor în lista de meniu, conform Regulamentului C.E. 1169/2011”.De partea cealaltă, au fost 47 de verificări privind respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea alimentelor comercializate în chioşcuri şi unităţi de alimentaţie publică din incinta ştandurilor, a piscinelor, a bazinelor de înot, precum şi la prestarea serviciilor din aceste zone, finalizate cu 22 de amenzi în valoare de 24.250 de lei.„Au fost constatate lipsa informaţiilor legate de adâncimea bazinelor, lipsa atenţionărilor şi avertismentelor, lipsa preţurilor sau a informaţiilor referitoare la produselor oferite”, a mai completat Latiş. Vasile Latiş a mai menţionat că, în luna iulie, comisarii CJPC Suceava au desfăşurat 377 de acţiuni de control, soldate cu 157 amenzi în valoare de 177.600 de lei.
Vizualizări articol: 1935 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi Pensiunile, piscinele şi ştrandurile din judeţ, amendate de Protecţia Consumatorilor4.552
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.