I-a furat din garaj maşina lăsată descuiată şi cu cheile în contact
Joi, 23 Iulie 2015 (11:02:34)Miercuri dimineaţă, la ora 07.45, Poliția orașului Siret a fost sesizată de un localnic de 80 ani, despre faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din garaj.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că marţi, în jurul orei 22.00, partea vătămată a parcat autoturismul în garajul locuinței, lăsând cheile în contact și portierele neasigurate, iar în dimineaţă a constatat lipsa autoturismului în valoare de circa 2.500 lei.În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, autoturismul a fost găsit abandonat pe strada 28 Noiembrie din localitate, iar persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr de 21 ani, din comuna Bălcăuți, ce nu posedă permis de conducere.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1446 | | Notează articolul: I-a furat din garaj maşina lăsată descuiată şi cu cheile în contact0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.