Pe adresa Inspectoratului Şcolar Suceava a ajuns joi un ordin din partea ministrului Educaţiei care informează că lucrările de la probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine evaluarea. Acest anunţ a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, încă de la începutul acestei săptămâni, fără însă ca ministerul de resort să trimită adrese oficiale în teritoriu, cu privire la acest aspect. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava au precizat că deocamdată nu se cunosc detalii privind judeţul unde se va face corectarea tezelor, transportul lucrărilor din Suceava într-un alt judeţ, date despre transportul lucrărilor, decontarea cheltuielilor de transport, consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați. Informaţii referitoare la aceste aspecte se regăsesc în procedura elaborată de Comisia Națională de Bacalaureat, procedură ce încă nu a ajuns la inspectoratele şcolare din ţară. Aplicarea ordinul privind corectarea lucrărilor în alt judeţ duce la schimbarea calendarului examenului de bac, mai precis amânarea cu o zi a afişării rezultatelor. Publicarea rezultatelor nu se va mai face pe 6 iulie, potrivit calendarului examenului de bacalaureat, ci zi mai târziu, pe 7 iulie, când se vor depune şi contestaţiile, iar rezolvarea contestaţiilor se va realiza în zilele de 8-9 iulie (în loc de 7-9 iulie).