Senatorul Mihai Neagu a fost numit preşedinte interimar al UNPR Suceava
Luni, 15 Iunie 2015 (17:13:26)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Senatorul Mihai Neagu este noul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR). Decizia a fost luată de Biroul Politic Central al UNPR şi a fost semnată de liderul acestei formaţiuni politice, Gabriel Oprea. Prin aceeaşi decizie, fostul preşedinte ales al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a preluat funcţia de preşedinte executiv al filialei judeţene. Cătălina Varitic a deţinut conducerea UNPR Suceava încă de la înfiinţarea acestui partid, în luna mai 2010. „Este o decizie a partidului şi o respect. Sper că domnul Mihai Neagu va reuşi să facă treabă bună la Suceava”, au fost singurele declaraţii făcute de Cătălina Vartic după ce conducerea UNPR Suceava a fost preluată de Mihai Neagu. Mihai Neagu a spus că în condiţiile în care ocupă funcţia de preşedinte interimar, în perioada următoare vor fi organizate alegeri la nivelul Organizaţiei Judeţene Suceava a UNPR.
Vizualizări articol: 1602 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.3 din 3 voturi Senatorul Mihai Neagu a fost numit preşedinte interimar al UNPR Suceava1.353
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.