Tăuraş scos dintr-un beci cu ajutorul pompierilor
Marţi, 9 Iunie 2015 (18:21:47)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un tăuraş de aproximativ 360 de kilograme care a căzut într-un beci îngust a dat mari bătăi de cap unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, chemat să ajute la salvarea bovinei. Tăuraşul în vârstă de un an de zile, aflat în gospodăria unui bărbat din satul Chilişeni, comuna Udeşti, a scăpat marţi pentru prima dată din grajdul în care a crescut. ISU Suceava a primit un apel la numărul de urgenţe 112 marţi, în jurul orei 10.30. Un echipaj se afla la acea oră la un accident rutier petrecut la Ipoteşti şi a ajuns în scurt timp la Chilişeni. Iniţial, ajutat de vecini, proprietarul animalului a încercat să îl tragă din beciul adânc de aproape doi metri, însă oamenii şi-au dat seama că nu au nici o şansă să-l scoată singuri. Nici pompierilor nu le-a fost uşor să salveze animalul. După aproximativ o oră, timp în care pompierii au transpirat serios pentru a lega viţelul, a urmat scoaterea sa din beci. Au dat o mână de ajutor şi localnicii, astfel că s-a ajuns ca aproximativ zece oameni să pună mâna pentru scoaterea animalului. Scos din beci, viţelul s-a întors în grajd, unde însă nu va rămâne prea mult, proprietarii negociind în aceste zile vânzarea sa la un abator şi fiind hotărâţi acum mai mult ca oricând să scape de el.
Vizualizări articol: 2319 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Tăuraş scos dintr-un beci cu ajutorul pompierilor5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.