Sebastian Crăciun îşi lansează a treia carte la Aquarius Center din Câmpulung
Miercuri, 27 Mai 2015 (15:12:01)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Câmpulungenii sunt aşteptaţi duminică, 31 mai, de la ora 17:00, la Aquarius Center din Câmpulung Moldovenesc, la un eveniment caritabil deosebit, în cadrul căruia Sebastian Remus Crăciun, un copil în vârstă de 12 ani, care suferă de tetrapareză spastică, îşi lansează a treia carte de poezii, intitulată „Cu cartea pe carte călcând”. Aquarius Center este un loc în care Sebi, prin bunăvoinţa patronilor acestui local, a organizat mai multe evenimente umanitare. Volumul de poezii „Cu cartea pe carte călcând” a apărut la editura Smart din Gura Humorului, iar coperta a fost ilustrată de artistul plastic Radu Bercea, în cadrul unui proiect umanitar al Asociaţiei Culturale „Fair play”, condusă de poetul humorean Sorin Poclitaru. Lansarea de carte de duminică va fi urmată de un spectacol caritabil, la care au fost invitate vedete locale, dar şi colegi ai poetului de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”. „Cu cartea pe carte călcând” costă 20 de lei şi este considerată „biletul lui Sebi spre o copilărie normală”.
Vizualizări articol: 1765 | | Notează articolul: Sebastian Crăciun îşi lansează a treia carte la Aquarius Center din Câmpulung0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.