Intervenţie a pompierilor pentru recuperarea unui cadavru
Miercuri, 29 Aprilie 2015 (11:00:52)Miercuri dimineaţă, la ora 6:49, pompierii suceveni au fost solicitaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, să intervină în cazul unei persoane posibil înecată în pârâul Sadova, pe raza localităţii cu acelaşi nume.Două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, dintre care unul cu o ambulanţă SMURD, s-au deplasat la faţa locului.Într-o zonă unde se afla o punte suspendată, la o diferenţă de nivel faţă de luciul apei de trei metri, s-a găsit trupul unei femei în vârstă de 68 de ani, care era poziţionat cu faţa în apa adâncă de aproximativ 15 centimetri.Militarii au scos trupul femeii, care nu prezenta semne vitale, şi l-au adus pe malul apei.Organele abilitate au preluat cadavrul şi urmează să stabilească ora la care a survenit decesul şi cauzele producerii acestuia.
Vizualizări articol: 1975 | | Notează articolul: Intervenţie a pompierilor pentru recuperarea unui cadavru0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.