Tânăr reţinut după ce i-a luat cu forţa pe fosta lui concubină şi cei doi copii ai ei
Vineri, 24 Aprilie 2015 (11:02:30)O femeie din Salcea a anunţat poliţia joi dimineaţă despre faptul că în noaptea precedentă un tânăr de 24 de ani, din comuna Adâncata, fostul concubin al fiicei sale, în vârstă de 20 de ani, a pătruns fără drept în curtea şi ulterior în imobilul în care tânăra locuieşte, în oraşul Salcea, și prin ameninţări şi violenţă a determinat-o pe aceasta ca împreună cu cei doi copii minori, în vârste de 10 luni, respectiv 2,6 ani, să-l însoţească la domiciliul său. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 24.00, tânărul de 24 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în locuinţa reclamantei, unde prin exercitarea de violenţe fizice şi sub ameninţarea cu un cuţit a determinat-o pe aceasta ca împreună cu cei doi copii să-l urmeze la domiciliul său, unde au fost găsiţi de polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe și lipsire de libertate, agresorul fiind reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Vizualizări articol: 1679 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Tânăr reţinut după ce i-a luat cu forţa pe fosta lui concubină şi cei doi copii ai ei5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.