Lecţie de limbă franceză folosind metoda Première classe, la Casa Prieteniei
Luni, 20 Aprilie 2015 (15:39:18)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Biroul Francez de la Casa Prieteniei organizează miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 18:00, o lecţie de limbă franceză folosind metoda Première classe, sub coordonarea prof. Tamara Sabin. Metoda Première classe cuprinde materiale didactice video ce folosesc limba franceză autentică, structurate pe diverse niveluri, exerciţiile fiind atât lexicale cât şi gramaticale. Intrarea este liberă. Tot miercuri, Biroul Francez va găzdui premierea Concursului "La Dictée lavalloise", aflat la ediţia a IV-a. Acesta s-a desfăşurat simultan în oraşele Laval – Canada, Laval – Franţa, Garango (Burkina Faso), Lovetch (Bulgaria), Mettmann (Germania) şi Suceava pe 28 martie. La acest eveniment au participat 111 elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu" Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir" Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni.
Vizualizări articol: 1222 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Lecţie de limbă franceză folosind metoda Première classe, la Casa Prieteniei1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.