Accident cu doi răniţi, provocat de un şofer băut care s-a răsturnat cu maşina şi a fugit de la locul faptei
Luni, 6 Aprilie 2015 (12:00:55)Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată de angajații Dispensarului Uman din comuna Mălini despre faptul că, duminică, în jurul orei 07.20, la unitatea medicală s-au prezentat două persoane, care au declarat că au fost victimele unui accident rutier produs pe raza localității, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 07.00, pe DJ 209 B, cei doi bărbaţi, de 36 și respectiv 21 de ani, ambii din comuna Mălini, se aflau ca pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de un tânăr de 22 ani, din satul Poiana Mărului, care, datorită neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile, după care a părăsit locul accidentului. Ulterior, în jurul orei 09.25, la fața locului s-a prezentat tânărul de 22 de ani, care a declarat că este conducătorul autoturismului implicat în accident. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, bărbatul de 36 de ani rămânând internat pentru investigații suplimentare. „În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1810 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi Accident cu doi răniţi, provocat de un şofer băut care s-a răsturnat cu maşina şi a fugit de la locul faptei3.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.