Percheziţii la case din Şcheia, pentru găsirea de bunuri furate
Vineri, 3 Aprilie 2015 (12:02:32)Joi, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Suceava în două dosare penale privind furtul săvârșit de persoane necunoscute din locuința unei femei din comuna Șcheia, pe 22 martie, şi furtul comis în perioada 14-16 martie din casa în construcție a unui bărbat, tot din comuna Șcheia, echipe de polițiști din cadrul Poliției municipiului Suceava și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat percheziții domiciliare la patru persoane de pe raza comunei Șcheia. Cu această ocazie, la trei dintre imobile au fost identificate mai multe bunuri provenite din cele două furturi, dar și alte bunuri despre care există suspiciuni că provin din alte furturi comise pe raza județului (unelte și ustensile electrice, scule mecanice, telefoane mobile, material lemnos etc.). Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cele două furturi au fost săvârșite de 4 minori cu vârste între 13 și 16 ani, trei din comuna Şcheia și unul din comuna Ciprian Porumbescu, care au vândut bunurile sustrase celor trei persoane din localitate.„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorilor, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1432 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Percheziţii la case din Şcheia, pentru găsirea de bunuri furate5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.