Acţiune de control în trafic, soldată cu peste 200 de amenzi
Luni, 23 Martie 2015 (14:36:50)Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, a desfăşurat sâmbătă acţiuni tematice pe drumurile publice din județ, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză.În cadrul acţiunii au fost constatate 5 infracţiuni rutiere, din care 3 alcoolemii, fiind aplicate 214 sancţiuni contravenționale, în valoare de 65.763 lei, din care 95 pentru încălcarea regimului legal de viteză.Poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.În total, au fost testaţi cu aparatul etilotest 177 conducători auto.Un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Şerbăuţi, a fost surprins conducând un autoturism, pe DJ 209 D, având viteza de 101 km/h în localitate. „A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1608 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Acţiune de control în trafic, soldată cu peste 200 de amenzi1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.