Zeci de percheziţii pe raza a şase judeţe, printre care şi Suceava, pentru destructurarea unui grup de traficanţi de ţigări
Marţi, 17 Martie 2015 (18:25:25)Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Suceava, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, Arad, Maramureş, Botoşani şi Harghita, au efectuat marţi 36 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Sibiu, Arad, Maramureş, Harghita şi Braşov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 24 de persoane, specializat în contrabanda cu ţigări.Grupul infracţional ar fi acţionat în perioada aprilie 2014 – martie 2015, membrii grupării introducând pe teritoriul României, din Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal, importante cantităţi de ţigarete, ce erau ulterior valorificate pe teritoriul naţional.Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigările erau transportate în mai multe judeţe, cu diferite autovehicule, unele dintre ele prevăzute cu spaţii special amenajate, iar ulterior depozitate la diferite adrese în vederea comercializării.La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Alba Iulia vor fi aduse în perioada următoare, în vederea audierii, 20 de persoane.
Vizualizări articol: 3771 | | Notează articolul: Zeci de percheziţii pe raza a şase judeţe, printre care şi Suceava, pentru destructurarea unui grup de traficanţi de ţigări0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.