Operatorii de telefonie mobilă, cei mai reclamaţi de suceveni la CJPC
Miercuri, 11 Martie 2015 (13:26:01)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)53 de suceveni au reclamat, în primele două luni ale anului, operatorii de telefonie mobilă Telekom, Orange şi Vodafone la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava. Alături de E.On România, cei trei operatori se menţin în topul celor mai reclamate companii de către suceveni. Potrivit lui Vasile Latiş, comisar-şef adjunct în cadrul instituţiei sucevene, pentru lunile ianuarie şi februarie, Telekom figurează cu 27 de plângeri, Orange cu 22 şi Vodafone cu 4. Cât priveşte operatorul Telekom, aspectele reclamate au vizat refuzul societăţii de a rezilia anumite contracte, prelungirea în mod abuziv a contractelor, nerespectarea clauzelor contractuale, informaţii incomplete la încheierea contractului, refuzul înlocuirii unor receivere defect. Pentru Orange s-au reclamat informaţiile confuze din contracte, refuzul de reziliere a contractelor, costuri suplimentare la facturi, servicii necorespunzătoare. La Vodafone, s-au contestat facturile nejustificate şi refuzul societăţii de a rezilia anumite contracte.„La Telekom, 90% dintre cazuri s-au rezolvat amiabil, în favoarea clientului, la Orange, opt plângeri s-au dovedit întemeiate, 5 neîntemeiate şi 9 sunt în curs de soluţionare, iar la Vodafone, 2 sesizări sunt neîntemeiate”, a mai specificat Vasile Latiş.
Vizualizări articol: 1819 | | Notează articolul: Operatorii de telefonie mobilă, cei mai reclamaţi de suceveni la CJPC0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.