Concert Direcţia 5, la Suceava
Marţi, 10 Martie 2015 (16:02:29)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Seară de neuitat pentru cei aproape 200 de suceveni care au ales să îşi cumpere bilet la concertul susţinut de trupa Direcţia 5, luni seară, 9 martie, pe scena Casei de Cultură Suceava. „Forever Love” s-a dovedit a fi un spectacol între prieteni, o întâlnire de suflet între adevăraţii fani Direcţia 5 şi membrii formaţiei: Marian Ionescu (chitară bass), Cristi Enache (voce), Toni Şeicărescu (voce), Nicu Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe). Micile probleme cu sonorizarea, microfonia şi câteva dezacorduri de la începutul concertului nu promiteau o seară de succes. Odată rezolvate problemele tehnice, artiştii i-au îndemnat pe suceveni să cânte împreună cu ei, să se bucure de muzică, să aplaude, să primească poveştile de iubire, declaraţiile de dragoste, refrenele seducătoare sau amintirile răscolite, toate puse pe portativ şi cântate de membrii trupei Direcţia 5.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Concert Direcţia 5, la Suceava.
Vizualizări articol: 1720 | | Notează articolul: Concert Direcţia 5, la Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.