Primarul de Adâncata a declarat că bugetul pe 2015 este „un buget al sărăciei”
Joi, 5 Februarie 2015 (12:06:11)de Tudor IONESCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Funcţionarea Primăriei comunei Adâncata este pusă sub semnul întrebării în ultimul trimestru din acest an. Şi asta din cauza lipsei banilor. Bugetul pe 2015 aprobat la finele lunii trecute nu prevede sume pentru funcţionarea administraţiei locale, pentru salariile angajaţilor primăriei, ale persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora şi nici bani pentru şcoli pentru ultimele trei luni ale anului. Primarul de Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că bugetul pe 2015, care se cifrează la 10,15 milioane de lei, este „un buget al sărăciei” şi nu acoperă nici pe departe sectoare importante de activitate. „Sigur vom întâmpina probleme pentru că am primit cu 320.000 de lei mai puţin, în condiţiile în care numărul persoanelor cu handicap a crescut în 2015 faţă de 2014. Nu avem asigurate sumele pentru salariile personalului din primărie, pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora pentru ultimele trei luni ale anului, iar pentru ultimele două luni nu avem bani pentru şcoli. Trebuie să asigurăm şi drepturile ce li se cuvin angajaţilor primăriei câştigate în instanţă şi povara va pica tot pe umerii noştri. Sunt dezamăgit de sumele pe care le-am primit anul acesta de la bugetul de stat, cu toate că Guvernul s-a lăudat că va fi bine”, a spus Viorel Cucu.
Vizualizări articol: 1542 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Primarul de Adâncata a declarat că bugetul pe 2015 este „un buget al sărăciei”5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 5 feb 2015, 18:58:42