A furat un portofel la Bicaz şi a fost depistată la Broşteni
Luni, 26 Ianuarie 2015 (11:01:22)Duminică, în jurul orei 11.30, un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Broşteni a observat o femeie care se deplasa în grabă pe o stradă din zona centrală a oraşului şi care, la vederea jandarmilor, a devenit agitată.Având în vedere comportamentul său, jandarmii au legitimat-o, constatând că aceasta este în vârstă de 34 de ani şi că are domiciliul în comuna Borca, jud. Neamţ. Într-o plasă pe care femeia o avea asupra sa, jandarmii au găsit un portofel în care se aflau un card bancar şi o hârtie pe care era notat codul PIN, patru legitimaţii de client al unor magazine şi o carte de identitate, documente al căror titular este o femeie în vârstă de 61 de ani, din oraşul Bicaz, jud. Neamţ. Fiind întrebată cu privire la aceste bunuri, tânăra a recunoscut că, în dimineaţa aceleiaşi zile, a intrat în curtea unei locuinţe din oraşul Bicaz cu intenţia a cerşi, dar, profitând de faptul că uşa de acces în imobil nu era asigurată, a pătruns în clădire, de unde a sustras un portofel.Jandarmii au efectuat verificări împreună cu lucrătorii Poliţiei Oraşului Broşteni, în urma cărora a rezultat faptul că titulara cardurilor a sesizat Poliţia Oraşului Bicaz cu privire la dispariţia unui portofel în care se aflau documentele respective şi suma de 170 lei.Femeie de 34 de ani a fost predată Poliţiei Oraşului Bicaz în vederea continuării cercetărilor.
Vizualizări articol: 1635 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi A furat un portofel la Bicaz şi a fost depistată la Broşteni5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.