Tânără accidentată în timp ce traversa neregulamentar
Marţi, 30 Decembrie 2014 (11:02:11)Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată luni de Spitalul Județean Suceava despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o tânără de 18 ani, din comuna Arbore, care a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier produs duminică, pe raza comunei Arbore.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că duminică, în jurul orei 20.45, un tânăr de 19 ani, din comuna Arbore, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, a fost surprins de apariția pe sensul său de mers, din spatele unui autoturism parcat pe partea stângă, a unei tinere de 18 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului fără a se asigura, aceasta fiind acroșată cu partea din față a autoturismului.Imediat după impact, tânăra a plecat de la locul accidentului, intrând în curtea unei locuințe, fără a dori să discute cu conducătorul auto. Şoferul s-a deplasat la Postul de poliție Arbore, unde a anunțat cele întâmplate, ocazie cu care a fost audiat și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Luni dimineață, întrucât tânăra acuza dureri, a fost transportată de tatăl său la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.„Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1766 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi Tânără accidentată în timp ce traversa neregulamentar2.353
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.