O femei de 54 de ani, din municipiul Suceava, dar care locuia fără forme legale în satul Măzănăești, comuna Drăgoiești, a fost ucisă în bătaie marţi, de un bărbat de 53 de ani, în urma unui conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. În urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat criminalul a fost identificat în persoana unui bărbat de 53 ani, domiciliat în municipiul Suceava, care locuia de circa 8 ani în casa pe care victima o deținea moștenire de la foștii socri în localitatea Măzănăești. Şi victima, şi agresorul erau cunoscuți ca şi consumatori frecvenţi de băuturi alcoolice.Urmare a probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul de 53 de ani a recunoscut comiterea faptei, stabilindu-se că, marţi, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a lovit victima în mod repetat cu un obiect contondent, cauzându-i leziuni care ulterior au dus la decesul femeii.„Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârșirea de către bărbatul de 53 de ani a infracțiunii de violenţă în familie raportat la omor, dispunându-se reținerea acestuia pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliţiei.Inculpatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.