Premii obţinute de elevi din judeţ la două concursuri de matematică şi informatică
Marţi, 16 Decembrie 2014 (14:21:24)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)În perioada 12-14 decembrie, Liceul Teoretic ,,Ion Luca” din municipiul Vatra Dornei a fost gazda a două concursuri interjudeţene - Concursul de matematică ,,Memorial Ștefan Dârțu”, adresat elevilor din clasele IV-XII, aflat anul acesta la a XVI-a ediție, și Concursul de informatică, adresat elevilor din clasele IX-XII, aflat la X-a ediție.În cadrul concursurilor, elevii suceveni au obținut la matematică trei premii I, trei premii II şi două premii III, iar la informatică patru premii I, două premii II și şase premii III.La cele două competiţii au participat 360 de elevi la secțiunea matematică și 60 de elevi la secțiunea informatică din licee şi şcoli gimnaziale din Bistrița, Botoșani, Iași, Pașcani, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei. Pentru prima oară, în acest an au participat la concursul de matematică patru elevi din lotul olimpic național al Republicii Moldova, coordonați de prof. Marcel Teleucă, de la Liceul Teoretic ,,Orizont” din Chișinău.Deschiderea oficială a concursurilor a avut loc în Sala Oglinzilor din cadrul Primăriei Municipiului Vatra Dornei, la eveniment participând inspectorul școlar pentru matematică, prof. Marinela Cristina Cimpoeșu, în calitate de președinte al Concursului de matematică, inspectorul școlar pentru informatică, prof. Giorgie Daniel Vlad, în calitate de președinte al Concursului de informatică, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, elevii participanţi și profesori coordonatori.
Vizualizări articol: 1551 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Premii obţinute de elevi din judeţ la două concursuri de matematică şi informatică5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.