150 de litri de motorină şi doi acumulatori, furaţi dintr-un excavator
Duminică, 14 Decembrie 2014 (10:47:33)Postul de poliție Dornești a fost sesizat vineri dimineaţa de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Rădăuţi, despre faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au spart un excavator parcat în câmp, pe raza satului Iaz. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o societate comercială din municipiul Rădăuți deține în extravilanul satului Iaz, comuna Dornești, o suprafață de teren de pe care exploatează sol fertil (turbă), folosindu-se de un excavator, pe care-l lasă parcat în zona șantierului, fără a i se asigura paza.Astfel, în perioada 11-12 decembrie, persoane necunoscute au forțat încuietorile utilajului și au sustras doi acumulatori auto și 150 litri de motorină. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1523 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi 150 de litri de motorină şi doi acumulatori, furaţi dintr-un excavator3.753
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.