Spectacol de caritate, organizat de elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş”
Miercuri, 10 Decembrie 2014 (15:28:55)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, în colaborare cu Bucovina Dance Studio, organizează vineri, 12 decembrie, spectacolul caritabil cu tema „Unfrozen”, eveniment ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00. Fondurile strânse în urma vânzării biletelor, a sponsorizărilor şi a donaţiilor vor fi direcţionate către câteva centre de plasament din judeţul Suceava. Preţul unui bilet este de 15 lei, la eveniment fiind aşteptaţi toţi sucevenii care doresc să se implice în această campanie umanitară. „Va fi un spectacol plin de emoţie, presărat cu momente de teatru, muzică şi dans, ce se vor desfaşura într-un decor de poveste”, anunţă organizatorii. Aceştia au mai precizat că momentele artistice din cadrul spectacolului vor viza numere muzicale şi de teatru, oferite de către elevii colegiului, şi momente de dans (street dance, balet, dans sportiv şi breakdance), care vor aparţine membrilor Bucovina Dance Studio.Spectacolul va dura circa două ore, iar biletele se pot procura la intrarea în sala de spectacol.
Vizualizări articol: 1668 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Spectacol de caritate, organizat de elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş”5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.