Sute de percheziţii în nouă judeţe, printre care şi Suceava, pentru destructurarea a trei grupări ce se ocupau cu contrabandă cu ţigări
Marţi, 9 Decembrie 2014 (11:00:56)Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară efectuează marţi 245 de percheziţii în nouă judeţe, printre care şi Suceava, pentru destructurarea a trei grupări ce se ocupau cu contrabandă cu ţigări.În perioada 2013-2014, membrii acestor grupuri infracționale au introdus pe teritoriul României, pe raza județelor Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău țigarete de diferite mărci (Viceroy, Plugarul, Monte Carlo, Doina), provenind din Republica Moldova și Ucraina, distribuite ulterior "pe piața neagră" în sistem angro sau en-detail, prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de accize sau TVA.Membrii acestor grupuri au creat veritabile rețele de colectare, preluare, transport și depozitare a țigaretelor provenite din contrabandă, acestea fiind structurate pe paliere în funcție de rolurile îndeplinite în cadrul grupului infracțional. Din probele administrate rezultă că membrii grupurilor infracționale au introdus în țară și au comercializat peste 2 milioane pachete țigări de contrabandă.La sediile serviciilor teritoriale vor fi conduse 110 persoane, în vederea audierii.La acţiune participă procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Brașov, Serviciul Teritorial Bacău, Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO, BCCO Brașov, BCCO Iași, BCCO Bacău, SCCO Maramureș, BCCO Galați, SCCO Brăila, BCCO Suceava, SCCO Vaslui, SCCO Neamț.
Vizualizări articol: 4147 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi Sute de percheziţii în nouă judeţe, printre care şi Suceava, pentru destructurarea a trei grupări ce se ocupau cu contrabandă cu ţigări5.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.