La Centrul de arhitectură, cultură urbană şi peisaj „Uzina de Apă” Suceava (strada Apeductului, nr. 4) se deschide sâmbătă, 13 decembrie a.c., la ora 17:00, expoziţia de sculptură „Inter-lumi”, realizată de artistul plastic Sorin Purcaru.
Organizată de Association Parisienne des Artistes Roumains (APAR), în colaborare cu Centrul de arhitectură, cultură urbană şi peisaj „Uzina de Apă” Suceava, expoziţia aduce în premieră în atenţia publicului sucevean lucrările unui artist care se defineşte prin „pendularea între figurativ şi abstract”.
Expoziţia lui George Sorin Purcaru, doctor în arte plastice şi decorative, asistent universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, un artist căruia îi place să observe realitatea prin oglinda propriei subiectivităţi, va fi deschisăpânăpe data de 31 ianuarie 2015.