Captură de 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă, la Brodina
Miercuri, 26 Noiembrie 2014 (11:29:21)Marţi, în jurul orei 09.25, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere a frontierei de stat în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Suceava, în cooperare cu cei de la SPF Brodina, au depistat, în apropierea frontierei de stat, o persoană de sex masculin care, la observarea oamenilor legii, a fugit în localitatea Straja. S-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională, fiind astfel descoperite, la aproximativ 800 m de frontieră, mai multe colete ce conţineau ţigări de contrabandă.Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, pentru cercetarea în comun a evenimentului de frontieră.Coletele au fost transportate la sediul STPF Suceava, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu ţigări, de diferite mărci de provenienţă ucraineană.„Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 60.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în prezent poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale”, se precizează în comunicatul poliţiei de frontieră.
Vizualizări articol: 2453 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Captură de 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă, la Brodina5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.