Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc va aniversa, în data de 25 noiembrie, 90 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, sâmbătă, 22 noiembrie, are loc un ceremonial militar şi religios şi va fi lansat un album omagial, în prezenţa unor foşti şi actuali elevi şi profesori. Colegiul câmpulungean este condus de colonelul doctor Teofil Ispas. La evenimentul de sâmbătă a fost invitat şi şeful Statului Major General al Ministerul Apărării Naţionale, generalul-locotenent Ştefan Dănilă. El a absolvit cursurile unităţii sucevene de învăţământ militar în 1983.