Bărbat de 47 de ani, ucis cu sălbăticie de autori necunoscuţi
Marţi, 21 Octombrie 2014 (12:57:01)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Siliştea - Liteni, a fost ucis în noaptea de luni spre marţi, cadavrul său fiind găsit la câtva zeci de metri de casa familiei, pe drumul comunal din sat. Bărbatul avea capul zdrobit în urma unei lovituri aplicate, cel mai probabil, cu un topor. Conform primelor informaţii, bărbatul a avut luni seară un conflict, la un bar din sat, cu un văr de-al său. A plecat apoi spre casă, însă nu a mai ajuns. O echipă de judiciarişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a ajuns la faţa locului şi a demarat o anchetă. Deocamdată anchetatorii nu au reţinut nici un suspect. Se pare că bărbatul a fost omorât în altă parte şi a fost adus în locul în care a fost găsit fără suflare. Bărbatul mort avea doi copii şi lucra singur la ridicarea unei case pentru familia sa.
Vizualizări articol: 4909 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi Bărbat de 47 de ani, ucis cu sălbăticie de autori necunoscuţi3.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(21 oct 2014, 21:31:08