Piesa „Avarul”, pe scena suceveană
Miercuri, 15 Octombrie 2014 (15:48:53)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani vor prezenta marţi, 21 octombrie, şi miercuri, 22 octombrie, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, piesa de teatru „Avarul”, de Moliere, în regia lui Cristian Gheorghe. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia îi aparţine Victoriei Bucun. În distribuţie: Bogdan Muncaciu, Sorin Cimbru, Lidia Uja, Sorin Ciofu, Cristina Ciofu, Gheorghe Frunză, Mirela Nistor, Petruţ Butuman, Valentin Popa, Ioan Creţescu, Mihai Donţu, Alexandra Vicol, Ana Baciu, Sorina Baleanu, Codruţ Andrici, Raul Poama-Neagra, Theodor Şoptelea, Ioana Nimigean. Regizorul spectacolului, Cristian Gheorghe, propune publicului sucevean o lectură inedită, povestind „Avarul” dintr-un punct de vedere diferit chiar de cel al autorului, Moliere. Biletele costă 20 de lei şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Piesa „Avarul”, pe scena suceveană.
Vizualizări articol: 1454 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Piesa „Avarul”, pe scena suceveană5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.