Doi răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina de transport valori
Sâmbătă, 11 Octombrie 2014 (10:14:42)de Sergiu RUSU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Două persoane au fost rănite vineri noapte, după ce autospeciala de transport valori în care se aflau s-a răsturnat pe DN 17.Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23, în afara localităţii Câmpulung Moldovenesc, autospeciala de transport valori aparţinând firmei G4S Cash Solutions Bucureşti. Autospeciala era condusă de un bărbat din municipiul Fălticeni, Ion Nicu, şi circula în spatele unui autovehicul încărcat cu buşteni, din direcţia Vatra Dornei-Suceava.Potrivit datelor furnizate de poliţie, şoferul autospecialei nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţa de autovehiculul care circula în faţa sa, iar la un moment dat, când şoferul acestuia din urmă a redus viteza, celălalt conducător auto a frânat brusc şi a derapat, pierzând controlul asupra direcţiei.Autospeciala de transport valori a ieşit în afara carosabilului şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a drumului. În accident au fost răniţi şoferul şi un pasager din autospecială, ambii angajaţi ai societăţii mai sus menţionate, acesta din urmă suferind leziuni grave şi fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava.
Vizualizări articol: 1152 | | Notează articolul: Doi răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina de transport valori0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.