A vrut să îi ajute, iar ei i-au furat portofelul în care avea peste 1.700 de lei
Vineri, 10 Octombrie 2014 (11:02:35)Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sesizat poliția în noaptea dintre miercuri şi joi despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras portofelul.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la intrarea în scara blocului unde locuieşte, victima s-a întâlnit cu doi tineri pe care-i cunoaşte din vedere și cu care s-a întâlnit anterior într-un bar și, cunoscând faptul că cei doi nu au loc de muncă, s-a oferit să le dea o sumă de bani, dar în momentul în care a scos portofelul în care avea suma de 1.750 lei, unul din cei doi i l-a luat din mână fără violenţă şi au fugit. În urma activităților întreprinse de polițiști, cei doi autori au fost identificaţi în incinta unei societăți comerciale ca fiind un tânăr de 18 ani şi unul de 21 de ani, ambii din localitate.Cu ocazia cercetărilor, aceştia au recunoscut comiterea faptei, asupra lor fiind găsită suma de 1.400 lei.„În cauză s-a dispus reţinerea celor doi autori pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propuneri preventive. Cei doi au fost încarceraţi în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1799 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi A vrut să îi ajute, iar ei i-au furat portofelul în care avea peste 1.700 de lei5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.