Foc de armă tras de un pădurar pentru oprirea unor hoţi de lemne
Luni, 6 Octombrie 2014 (12:29:09)Un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Solca a sesizat duminică noapte poliția despre faptul că, în timp ce patrula pe raza pădurii, a surprins trei persoane care încercau să doboare arbori din cantonul Brădățel, de pe raza comunei Bălăceana.Din cercetări, polițiștii au stabilit că patrula pe linie de pază a pădurii, formată din doi angajați silvici, a surprins trei persoane în timp ce încercau să doboare arbori și care, când au fost somate, au devenit recalcitrante, motiv pentru care pădurarul a tras un foc de armă în plan vertical. Două dintre persoane au reușit să fugă cu un faeton, cea de a treia fiind reținută și identificată ca fiind un bărbat de 34 ani, din comuna Păltinoasa. Ulterior, polițiștii au mai identificat un suspect, respectiv fiul bărbatului de 34 de ani, un minor de 15 ani, din comuna Berchișești, fiind continuate activitățile pentru identificarea celei de-a treia persoane.„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat și tăiere ilegală de arbori, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1718 | | Notează articolul: Foc de armă tras de un pădurar pentru oprirea unor hoţi de lemne0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.