Vineri, la ora 19.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a identificat pe un drum comunal neclasificat ce face legătura între comuna Dornești și satul Măneuți o autoutilitară înmatriculată în străinătate, lângă care se afla un bărbat de 62 de ani, cetățean ucrainean.
În urma verificării autoutilitarei, polițiștii au constatat faptul că în interiorul acesteia se află aproximativ 1.000 litri motorină fără documente de proveniență.
Bărbatul le-a declarat polițiștilor faptul că motorina transportată în autoutilitară a fost introdusă în țară de un autotractor ucrainean, iar el a cumpărat-o de la șoferul autotractorului.
„În cauză s-a dispus indisponibilizarea autoutilitarei și ridicarea în vederea confiscării a cantității de combustibil. Față de cetățeanul ucrainean se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, se precizează în comunicatul poliţiei.