Două şoferiţe au ajuns cu maşinile în şanţuri după ce au pierdut controlul asupra direcţiei, într-un caz conducătoarea auto adormind la volan, iar în celălalt caz şoferiţei făcându-i-se rău.
Vineri, la ora 12.14, pe DN 17, în afara comunei Păltinoasa, o femeie de 53 de ani, din oraşul Gura Humorului, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, din cauza unor probleme de sănătate, i s-a făcut rău, a pierdut controlul asupra direcţiei, intrând în parapetul de pe celălalt sens de mers și apoi în şanţul de beton de pe sensul său de mers.
În urma accidentului a rezultat autoaccidentarea uşoară a conducătoarei auto, care necesită pentru vindecare 10-15 zile de îngrijiri medicale. Ea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ziua următoare, în jurul orei 20.55, o femeie de 46 ani, din comuna Adâncata, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în afara localităţii Stroieşti, datorită faptului că a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a două minore, ambele de 9 ani, din comuna Adâncata, pasagere în autoturism.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.