Un poliţist şi un pădurar, trimişi în judecată după evenimentele de la un meci de fotbal de Liga a IV-a din 2012
Joi, 18 Septembrie 2014 (13:04:25)Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui George Cătălin Focşineanu, comisar de poliţie la Poliţia Municipiului Fălticeni, pentru abuz în serviciu, şi a lui Ionel Ghiţă Nistor, pădurar la Ocolul Silvic Mălini, pentru două infracţiuni de lovire, evenimentele petrecându-se pe 16 aprilie 2012, la un meci de Liga a IV-a de fotbal.La data de 16 aprilie 2012, în urma unui apel realizat de Ş.M. la serviciul de urgenţă 112 prin care a reclamat că el şi G.A. au fost agresaţi, George Cătălin Focşineanu s-a deplasat la faţa locului în calitate de comisar de poliţie la Secţia de Poliţie Mălini, încălcându-şi atribuţiile de serviciu ca organ de cercetare al poliţiei judiciare, întrucât, fără să existe o sesizare legală conform dispoziţiilor codului de procedură penală şi indicii temeinice cu privire la comiterea infracţiunii de dare/luare de mită, a procedat la controlul corporal, al bagajelor şi al unui autoturism aparţinând echipei care a arbitrat meciului de fotbal dintre Foresta Mălini şi Bucovina Frătăuţii Noi, din Liga a IV-a. „Înainte, în timpul sau după întocmirea actului procedural, inculpatul nu a sesizat parchetul competent în vederea efectuării de cercetări faţă de vreo persoană sub aspectul comiterii infracţiunii de luare/dare de mită, faptele acestuia fiind de natură a leza interesele legale ale numiţilor Ş.M., G.A. şi M.G”, se precizează în comunicatul Parchetului.În timpul aceluiaşi meci, Ionel Ghiţă Nistor a intrat pe teren, unde l-a lovit pe G.A. - arbitru asistent, iar după terminarea meciului s-a deplasat la vestiar, unde le-a aplicat mai multe lovituri arbitrilor Ş.M. şi G.A., care au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile, respectiv 4-5 zile.
Vizualizări articol: 2765 | | Notează articolul: Un poliţist şi un pădurar, trimişi în judecată după evenimentele de la un meci de fotbal de Liga a IV-a din 20120.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.