Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Rădăuţi au identificat miercuri pe str. Gheorghe Lazăr din localitate un autoturism, iar în apropierea acestuia un localnic de 32 ani, care a declarat că a cumpărat autoturismul în data de 12 septembrie de la o persoană din municipiul București, tranzacția fiind efectuată fără a se întocmi vreun act.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat din Suedia, motiv pentru care a fost indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Rădăuți.
În urma audierii, bărbatul a declarat că actele mașinii urmează să le primească de la persoana care i-a vândut mașina.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.