Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Comăneşti a fost accidentat mortal de o maşină scăpată de sub control de un şofer în vârstă de 19 ani. Tragicul accident s-a înregistrat duminică, în jurul orei 14.00, pe DJ 178, în interiorul localităţii Comăneşti. Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul de 19 a pătruns brusc pe contrasens, unde a surprins şi accidentat pietonul care de deplasa pe partea stângă a drumului în aceiaşi direcţie de mers cu autoturismul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.