Vineri, în jurul orei 22.30, poliţia a fost sesizată cu privire la un furt comis dintr-o biserică din municipiul Suceava.
În urma măsurilor întreprinse, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 47 ani, din judeţul Galaţi, care avea asupra sa o geantă cu bunuri personale, un telefon mobil, un cuţit şi un patent, iar în urma controlului corporal asupra suspectului a mai fost găsită suma de 56 lei şi 2 telefoane mobile.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 29.08.2014, bărbatul a pătruns prin efracţie prin uşa din spatele bisericii, a intrat în interior și din cele două cutii ale milei a sustras banii, valoarea totală a prejudiciului fiind de 187 lei.
„În cauză s-a dispus măsura reținerii suspectului pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei competente cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliţiei.