Garda de Mediu Suceava a aplicat în primul semestru al acestui an un număr de 68 de sancțiuni contravenționale din care 35 de avertismente și 33 de amenzi în valoare de 495.000 de lei. Așa arată raportul prezentat de șefia instituției, Adriana Iordache în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural. Din cele 33 de amenzi au fost încasate doar 22 în valoare de 111.500 de lei, adică aproape un sfert, diferenţa fiind în termen sau contestate în instanţă. În prima jumătate a anului comisarii Gărzii de Mediu Suceava au mai aplicat 6 sancţiuni contravenţionale complementare, suspendări de activitate, la tot atâtea societăți comerciale. Este vorba de trei firme de exploatare agregate minerale, Migado AMG din Șcheia, punct de lucru Grănicești, Arbeit und Pass din Țibeni și Tehnocon Fălticeni, o fabrică de încălțăminte din Vicovu de Sus - Lidoro Prod Com, o unitate de debitare material lemnos aparținând lui Ioan Adăscăliței din Preutești și o unitate piscicolă din Fălticeni.
De asemenea, în primul semestru Garda de Mediu Suceava a mai propus suspendarea actelor de reglementare pentru societatea Nicșan Călinești SRL Şerbăuţi care se ocupă de abatorizarea animalelor și procesarea cărnii. Comisarii de mediu au efectuat în primele șase luni ale anului un număr de 518 inspecții din cele 887 planificate pentru întreg anul. Raportul Gărzii de Mediu Suceava menționează o serie de situații deosebite înregistrate în primul semestru acum ar fi aruncarea deşeurilor de abatorizare a cailor pe malul râului Siret, în satul Băneşti, comuna Fântânele, autorii nefiind identificați nici până la această, sau degradarea tufărişurilor de jneapăn şi bujor de munte din Parcul Naţional Călimani, doi din cei trei conducători ai autoturismelor de teren fiind depistați și sancţionaţi contravenţional.