Peste 2.000 de cazuri de furt de curent electric şi gaze naturale înregistrate de E.ON în şase luni
Luni, 11 August 2014 (16:01:18)În primele şase luni ale anului în curs, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800, respectiv 1.400 cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv energie electrică. Valoarea totală a prejudiciilor aduse companiilor E.ON de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh. „Dorim să reamintim că intervenţiile asupra echipamentelor de măsură a consumului şi/sau asupra instalaţiilor de gaze naturale/energie electrică aferente, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal”, atrag atenţia reprezentanţii E.ON.Aceştia îi sfătuiesc pe consumatori să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului de gaze naturale/energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale sau energie electrică consumate.
Vizualizări articol: 1432 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi Peste 2.000 de cazuri de furt de curent electric şi gaze naturale înregistrate de E.ON în şase luni2.353
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.