Miercuri, în jurul orei 14.00, pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, un bărbat de 27 ani a parcat autoturismul pe trotuarul din faţa unui magazin, iar pe fondul neatenţiei, la manevra de mers cu spatele, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 68 ani, localnică, care se deplasa în calitate de pieton prin spatele autoturismului.
După accident, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat în jurul orei 18.30.
„Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.