„Ghidul bibliotecarului şcolar, eurocompetenţe profesionale”
Joi, 7 August 2014 (15:38:08)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Recent a apărut pe piaţă „Ghidul bibliotecarului şcolar. Eurocompetenţe profesionale”, ce se adresează bibliotecarilor care doresc să îşi cunoască mai bine profesia sau care intenţionează să avanseze în trepte sau grade profesionale, dar şi viitorilor bibliotecari şi publicului larg interesat de înţelegerea activităţilor, competenţelor şi aptitudinilor pe care le implică profesia de bibliotecar şcolar sau profesor documentarist. Autoarea ghidului, prof. Daniela Argatu, bibliotecar la Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava, membră a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, a spus că a lucrat la acest ghid pentru că ea consideră că „profesia de bibliotecar este una frumoasă, vie, aflată în permanentă schimbare și adaptare atât la aspirațiile noastre de transformare, cât şi la nevoile utilizatorilor bibliotecilor de azi și, mai ales, de mâine. Am conștientizat, alături de alți colegi, nevoia unui instrument de lucru cu adresabilitate mai precisă, cu accent pe particularitățile acestei structuri infodocumentare”.
Vizualizări articol: 1093 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot „Ghidul bibliotecarului şcolar, eurocompetenţe profesionale”5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.