Poliția municipiului Suceava a fost sesizată vineri seara despre producerea unui scandal în zona Gării Suceava Nord.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul doi localnici, unul de 19 ani şi celălalt de 33 de ani, s-au deplasat cu un autoturism înmatriculat în străinătate în zona Gării Suceava Nord, iar în dreptul parcului din faţa Gării Iţcani, s-au întâlnit cu doi bărbați de 31 și 33 de ani, ambii din municipiul Suceava. Între cei patru a avut loc o discuţie contradictorie, în timpul căreia şi-au adresat injurii.
După ce au plecat cu autoturismul și au oprit în dreptul unui imobil de pe aceeaşi stradă, tinerii de 19 şi 33 de ani au fost agresaţi cu obiecte contondente de cei doi cu care avuseră anterior conflictul și care au lovit caroseria autoturismului, provocând avarii la parbriz, capotă, oglinzi şi lunetă.
Cele două victime au fost conduse la spital, pentru acordare de îngrijiri medicale.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se precizează în comunicatul poliţiei.