Sâmbătă, la ora 16.35, pe DJ 178C, în afara localităţii Frătăuţii Vechi, un tânăr de 21 ani, din comuna Frătăuții Noi, în timp ce conducea motocicleta, într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum și a lipsei experienței în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, răsturnându-se pe terenul viran din afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat de 53 ani, din comuna Volovăț, pasager pe motocicletă.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar plăcuța cu numărul de înmatriculare nu aparține motocicletei în cauză, aceasta fiind neînmatriculată.
Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.