Joi, în jurul orei 10.30, poliţiştii au obţinut informaţii cu privire la bunuri de contrabandă depozitate într-un autoturism parcat în zona unui centru comercial din municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat un autoturism pe aleea din apropierea digului râului Suceava, iar în imediata apropiere a autoturismului a fost identificat Vasile H., de 52 ani, din municipiul Suceava.
Cu ocazia efectuării controlului asupra vehiculului a fost identificată cantitatea de 620 pachete de țigări de proveniență extracomunitară și 10 sticle de un litru cu alcool de proveniență necunoscută.
Vasile H. a precizat că țigările găsite în autoturism îi aparțin și au fost procurate de la mai mulți cetățeni ucraineni, în vederea comercializării.
„Persoana în cauză nu a putut justifica deținerea cantității de țigări în condițiile legii, sens în care i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, se precizează în comunicatul poliţiei
Valoarea estimativă a țigărilor ridicate în vederea cercetărilor este de 6.370 lei.
La controlul amănunțit al autoturismului, în compartimentul special amenajat pentru roata de rezervă, au mai fost găsite 150 pachete de țigări de proveniență extracomunitară și 20 de pet-uri a un litru fiecare cu lichid incolor, posibil alcool de proveniență necunoscută.
Valoarea estimativă a țigărilor găsite ascunse în compartimentul pentru roata de rezervă este de 1.500 lei, iar a alcoolului este de 340 lei.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, fiind înregistrat dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În vederea continuării cercetărilor a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 770 pachete de ţigări de contrabandă şi 30 de sticle a cate 1 litru alcool fără timbru fiscal, iar autoturismul a fost indisponibilizat.