Luni, la ora 17.50, pe DC 55, pe raza comunei Zvoriştea, un tânăr de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit în decor şi s-a răsturnat sub un podeţ.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a doi pasageri, respectiv o tânără de 23 de ani şi un bărbat de 25 de ani, ambii din localitate.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.