Duminică, la ora 10.10, un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei mun. Suceava a depistat în trafic, pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, autoturismul condus de Silviu A., de 43 ani, localnic, care transporta mai multe cutii cu motocoase manuale.
Existând date că autoturismul este folosit şi la transportarea unei cantităţi de ţigarete, precum şi suspiciuni cu privire la provenienţa mărfii, acesta a fost condus la sediul IPJ Suceava, în vederea efectuării unei verificări amănunţite.
A fost efectuat un control al autoturismului fiind folosit câinele din dotarea serviciului criminalistic, specializat în detectarea tutunului şi a produselor din tutun, precum şi o verificare amănunţită a mărfii transportate.
Rezultatele verificării s-au materializat în depistarea unei cantităţi de 18 motocoase de mână, diferite mărci, de provenienţă extracomunitară, pentru care Silviu A. nu a putut prezenta acte de provenienţă, precum şi o cantitate de 110 pachete de ţigarete, de provenienţă ucraineană, fără timbrul fiscal aplicat, disimulate în doua dintre ambalajele motocoaselor menţionate.
„S-a procedat la sancţionarea contravenţională cu amendă a susnumitului, conform Legii nr. 12/1990R, precum şi la confiscarea celor 18 motocoase de mână şi 110 pachete de ţigarete, valoarea totală fiind de 2.938 lei”, se precizează în comunicatul poliţiei.