Un tânăr de 31 de ani a fost păcălit de doi “englezi” care i-au dat un inel şi o brăţară de “aur” în schimbul a 400 de lei, pentru că rămăseseră, chipurile, fără combustibil la maşină.
Vineri, la ora 08.17, agenţii Postului de poliție Pojorâta au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 31 ani, din comuna Ciocăneşti, despre faptul că în cursul zilei, în jurul orei 07.50, pe DN 17, în parcarea de pe raza comunei Pojorâta, persoane necunoscute l-au înșelat cu 400 lei.
Polițiștii au stabilit faptul că două persoane, un bărbat și o femeie, se aflau cu un autoturism înmatriculat în străinătate, oprit în parcarea de pe DN 17, și insistau ca victima să oprească autoturismul.
După oprire, bărbatul s-a recomandat ca fiind străin și nu cunoaște limba română, iar prin semne și cuvinte în limba engleză i-a dat de înțeles că a rămas fără combustibil și are nevoie de bani în schimbul cărora oferă un ghiul și o brățară din aur.
Victima a luat de la acea persoană inelul bărbătesc și brățara în schimbul sumei de 400 lei și prezentându-le apoi la o casă de amanet din municipiul Câmpulung Moldovenesc a constatat că nu erau din aur.
“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înşelăciune. Poliţiştii atrag atenţia din nou cu privire la diversele moduri de înşelăciune, recomandând cetăţenilor să manifeste responsabilitate pentru a nu deveni victime ale infractorilor”, se precizează în comunicatul poliţiei.